După ce autoritățile de la Manama și-au exprimat intenția de a semna un acord cu autoritățile israeliene pentru normalizarea relațiilor dintre Bahrain și Israel, similar cu cel dintre Emiratele Arabe Unite și Israel, ministrul de interne din Bahrain, Rashid bin Abdullah Al Khalifa, a declarat (14.09.2020, comunicat) că un astfel de acord ar proteja interesele Bahrainului și ar consolida parteneriatul său strategic cu SUA în contextul amenințărilor crescânde la adresa Bahrainului din partea Iranului.
Rashid bin Abdullah Al Khalifa a precizat că un astfel de acord între Bahrain și Israel nu înseamnă că autoritățile de la Manama abandonează cauza palestiniană ci are rolul de a consolida securitatea Bahrainului și de a asigura stabilitate economică în țara sa.
Nota redacției – declarațiile oficialului din Bahrain survin în contextul tot mai multor critici din partea mai multor state arabe cu privire la acordul de normalizare a relațiilor dintre Emiratele Arabe Unite și Israel (acord care se va semna oficial pe 15.09.2020 la Washington / SUA, în prezența președintelui american, Donald Trump), critici care converg către ideea că un astfel de acord între un stat arab și Israel reprezintă o trădare a cauzei palestiniene.
Cmentariile sunt închise