Doi membri ai serviciilor militare sud-coreene de informații puși sub acuzare pentru viol împotriva unei dezretoare nord-coreene
Ministerul sud-coreean al Apărării a informat (01.09.2020) că doi membri ai serviciilor militare de informații sud-coreene au fost deferiți justiției (01.09.2020) pentru acuzații de viol asupra unei femei dezertor din Coreea de Nord.
În comunicatul ministerului sud-coreean al apărării se precizează că un locotenent-colonel și un sergent-major (fără a fi menționat numele acestora sau alte detalii personale legate de aceștia) au fost puși sub învinuire de către procurorii militari sud-coreeni pentru mai multe acuzații, inclusiv hărțuire sexuală și viol asupra femeii de naționalitate nord-coreeană, acțiuni săvârșite în perioada mai 2018 – februarie 2019, când victima se afla sub protecția și supervizarea lor în operațiuni de spionaj.
Potrivit agenției sud-coreene de presă „Yonhap”, victima celor doi militari sud-coreeni a înaintat o plângere împotriva acestora în anul 2019 iar avocatul victimei a afirmat că în urma violurilor aceasta a rămas însărcinată de două ori și a fost obligată să facă avort în ambele cazuri.