Doi oficiali (neprecizați) din cadrul serviciilor de implementare a legii și ordinii din SUA (poliție, procuratură sau alte astfel de servicii – n.r,) au informat (19.09.2020) că un colet care îi era adresat președintelui american, Donald Trump, ce conținea ricin (o substanță extrem de toxică extrasă din semințele de ricin) a fost interceptat la începutul acestei săptămâni de către autoritățile americane
Oficialii au precizat că după verificarea preliminară a coletului au fost executate două teste care ateste prezența substanței otrăvitoare, ambele ieșind pozitive.
Viața președintelui american nu a fost pusă în pericol niciun moment deoarece, pentru asigurarea securității acestuia, toată corespondența adresată Casei Albe este sortată, verificată și scanată într-o altă locație, special creată în acest scop și abia după aceste proceduri este trimisă către Casa Albă. Cu toate acestea, Biroul Federal de Investigații (FBI) și Serviciul Secret (Secret Service) din SUA au demarat investigații cu privire la acest incident cel mai probabil pentru a identifica expeditorul acestui colet și motivele pentru care a făcut acest lucru.
Cmentariile sunt închise