Ministrul de interne al provinciei Ituri (E RD Congo), Adjio Gidi, a declarat (11.09.2020, pentru agenția de presă France-Presse -AFP) că 58 de persoane au fost ucise (23 pe 09.09.2020 și alte 35 pe 10.09.2020) în atacuri executate în ultimele zile pe teritoriul provinciei Ituri de către militanți ai Forțelor Democrate Aliate (FDA – grupare care a luat ființă în anii 90 ca grupare rebelă a musulmanilor ugandezi).
Adjio Gidi a precizat că atacurile FDA sunt executate în urma presiunilor Forțelor Armate al RD Congo care desfășoară acțiuni specifice pentru combaterea FDA în provincia North Kivu (învecinată cu provincia Ituri) în special în regiunea Beni din această provincie.
Potrivit unor localnici, atacurile FDA au avut loc în localități mici din zona Tshabi (zonă cu foarte multe păduri) iar numărul victimelor ar putea fi mult mai mare și ar include inclusiv persoane răpite de către această grupare. Aceștia au precizat că, în prezent, militari din cadrul Forțelor Armate ale RD Congo execută acțiuni specifice pentru căutarea și identificarea victimelor și pentru combaterea FDA, iar în afara victimelor prezentate oficial, 17 persoane din această zonă au fost declarate dispărute și cel mai probabil au fost răpite de către FDA.
Nota Redacției – FDA este una dintre cele peste 100 de grupări armate care acționează în provinciile din estul RD Congo împotriva autorităților congoleze. FDA este învinuită de uciderea a peste 1.000 de civili în regiunea Beni din provincia North Kivu din anul 2014 până în prezent.
Cmentariile sunt închise