Vrem nu vrem evenimentul zilei este pandemia care ne-a lovit destul de dur.
Acum vreo două, trei luni cineva, care nu credea în pandemie, mă întreba dacă cunosc vreo persoană infectată. A trebuit să recunosc că la acel moment nu aveam cunoștintă decât despre persoane pe care nu le cunoșteam personal, dar, în același timp, i-am recomandat să se roage să nu cunoască, pentru că atunci sigur pericolul de infectare va fi prea aproape.
Timpul mi-a dat dreptate. Persoana sceptică era fiul meu, iar persoanele apropiate despre care a aflat în timp că s-au infectat cu teribilul coronavirus am fost eu și mama lui.
Am început cu acest exemplu tocmai pentru a arăta starea de spirit din societatea noastră, stare de spirit menținută în mod iresponsabil de către anumiți decidenți politici.
Este clar că situația la nivel național este disperată, organele cu atribuții în domeniul sănătății sunt pur și simplu copleșite de valul de infestări. În aceste condiții guvernul încearcă măsuri disperate pentru stoparea răspândirii virusului.
Mă așteptam ca și celelalte forțe politice să renunțe la politicianism și să vină cu propuneri concrete pentru a sprijini sau măcar pentru a completa ajutorarea celor loviți. În schimb am văzut doar măsuri politicianiste, cinice, strict pentru realizarea scopului politic, având în vedere că suntem în plină campanie electorală.
O măsură recentă luată de către guvern a fost aceea de a dispune închiderea piețelor agroalimentare care funcționează în spații închise. Imediat au apărut contestatorii.
Nu dorim să intrăm într-o dezbatere despre necesitatea unei astfel de măsuri. Cert este că se justifică strict ca măsură pentru limitarea riscului de infectare, chiar dacă ulterior autoritățile locale, cu aprobarea guvernului au găsit soluții de ventilare a spațiilor respective și de funcționare în continuare.
În schimb PSD găsește un artificiu legislativ și profitând de o majoritate în parlament au adoptat o dispoziție de menținere a piețelor deschise fără nicio protecție. Pe lângă faptul că modul de adoptare a acestei modificări fără o dezbatere a parlamentului este neconstituțională, nu vedem cui folosește.
Măsurile de demolare, de învrăjbire și de contestare nu pot folosi comunităților lovite de pandemie și nici contestarea măsurilor de protecție.
Vedem că și celelate partide implicate în campania electorală se situează pe poziții contondente de contestare a oricăror măsuri de protecție.
Nu dorim să ne situăm de o parte sau alta a spectrului politic, dar nici nu putem să stăm pasivi în momentul în care interesul public este pus în pericol.
Despre activitatea politică locală și națională remarcăm o anumită stare de apatie în care factorii implicați sunt mai preocupați de loviturile de imagine decât de vreo acțiune concretă.
USR-PLUS merg în continuare pe sloganul fără penali în funcții publice, solicitând în mod insistent un referendum pe această temă, referendum care să se desfășoare concomitent cu alegerile parlamentare. PSD a reușit o lovitură pe această temă, trăgând preșul de sub picioarele partidelor care susțin acest demers printr-o prestdigitație în parlament. A profitat de majoritatea în parlament și a reușit să anuleze orice demers în acest sens.
PNL este implicat pe mai multe fronturi și trebuie să pareze loviturile din toate părțile. Avantajul său este că beneficiază e sprijinul președintelui Iohanis. Chiar dacă s-a mai erodat ca urmare a guvernării, apreciem că încă mai poate face o figură frumoasă în primul rând prin gestionarea crizei sanitare.
PSD continuă războiul de uzură cu principalul partid oponent direcționând furia și frustrarea propriilor simpatizanți prin acțiuni mai mult sau mai puțin transparente.
În politica argeșană avem o surpriză. Vașnicul contestator al existenței coronavirusului SARS COV 2, al purtării măști, dl. deputat Cătălin Rădulescu, în prezent președinte al filialei argeșene a PER, este infectat cu COVID. Nu singur ci împreună cu Rică Neaga, omul nr. 2 in PER Argeș. Ca acțiuni politice dl. Rădulescu s-a remarcat, pe plan local, prin aservirea filialei locale a PER către PSD, probabil în speranța obținerii unor avantaje ulterior desfășurării alegerilor.
PMP Argeș, se remarcă printr-o activitate de promovare a imaginii partidului în special prin apariții publice ale d-lui Bulf, d-lui Dima și d-lui Bichir. Ca o știre de noutate, fostul candidat al PMP la primăria Pitești, dl. Dănuț Dinu, care a reușit să-și câștige un loc de consilier, în urma refuzului partidului de a-l valida în calitatea de consilier local a ales calea instanței unde i s-a dat câștig de cauză.
Pentru o analiză pe larg a subiectelor de mai sus și nu numai, precum și a subiectelor de politică externă, vă aștept alături de colegul meu Dragoș Ghiță astă seară de la ora 1830, în direct la Argeș Media.
Cmentariile sunt închise