Un conflict armat între Federația Rusă și Ucraina este foarte puțin probabil, dar situația din prezent este folosită pentru obținerea unor poziții de forță în negocierile dintre Kremlin și Occident

By Dragoș Nicolae GHIȚĂ On 27 ianuarie 2022

Subiectul principal pe agenda internațională care este discutat și analizat în întreaga lume este, bineînțeles, situația Ucraina și o posibilă agresiune militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Am să fiu tranșat și o să spun că o astfel de agresiune este foarte puțin probabilă și am să argumentez și de ce:

În primul rând trebuie să analizăm ce ar avea de câștigat Federația Rusă prin anexarea Donbassului, regiunea unde se presupune că ar interveni armata rusă? Păi nu mare lucru – Regiunea Donbass (compusă din Republicile Autonome Lugansk și Donețk, controlate de separatiștii pro-ruși) nu are o importanță strategică deosebită pentru Federația Rusă decât dintr-un singur punct de vedere – poate fi folosită ca atu pentru o negociere foarte dură cu Occidentul, cu UE, SUA și NATO în primul rând.

Geografic vorbind, preluarea regiunii Donbass de către Federația Rusă nu ar conduce la realizarea unei legături terestre între Federația Rusă și Crimeea. Mai mult decât atât, această problemă a fost rezolvată deja de Kremlin prin construcția și darea în folosință a Podului Crimeei, pod cu o lungime de aproximativ 19 km (cel mai lung pod din Federația Rusă și din Europa) care traversează Strâmtoarea Kerci situată între Marea Azov și Marea Neagră care asigură legătura rutieră și feroviară între Peninsula Kerci din Peninsula Crimeea și Peninsula Taman din Ținutul Krasnodar / Federația Rusă. Această legătură rutieră și feroviară are o importanță strategică deosebită din punct de vedere al asigurării logistice pe cale rutieră și feroviară a Bazei Flotei Ruse din Marea Neagră, iar realizarea acestui proiect ambițios a demarat imediat după anexarea ilegală a Crimeei, în 2014 și a costat aproximativ 280 miliarde ruble – adică aproximativ 3 miliarde de euro.

Economic vorbind, regiunea Donbass nu oferă lucruri indispensabile pentru Federația Rusă, fiind doar o regiune minieră pentru exploatarea cărbunelui, resursă naturală de care Federația Rusă nu duce lipsă.

În ceea ce privește posibila aderare la NATO a Ucrainei, Federația Rusă a rezolvat deja această problemă în sensul în care a blocat demararea foii de parcurs pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică , tocmai prin faptul că orice stat candidat la aderare trebuie ca înaintea începerii procedurilor de aderare să nu fie în diferende cu privire la stabilirea granițelor teritoriale, iar prin anexarea Crimeei și prin diferendele din Donbass, această condiție pentru demararea negocierilor de aderare la NATO nu poate fi îndeplinită de Ucraina. Ca o paranteză, același lucru l-au făcut rușii și în Georgia, alt stat din fosta URSS cu ambiții de aderare la Alianța Nord-Atlantică, prin crearea unor conflicte artificiale în prezent înghețate în Oseția de Sud și Abhazia – două regiuni separatiste pro-ruse din acest stat.

Și atunci ce are de câștigat Kremlinul prin alimentarea aceste situații tensionate privind o posibilă invazie a Federației Ruse în Ucraina? Răspunsul este unul evident – negocierea de pe poziție de forță a Federației Ruse în obținerea unor garanții de securitate din partea Occidentului, în special din partea SUA și NATO (practic o redesenare a sferelor de influență a marilor puteri la nivel global) și în obținerea unor avantaje economice substanțiale, mai ales în ceea ce privește vânzarea resurselor naturale ale Federație Ruse către Uniunea Europeană, în special a gazelor naturale și a dării în exploatare a gazoductului Nord Stream 2.

Sitația tensionată de la frontiera ruso-ucraineană a scos însă în evidență o problemă foarte gravă – lipsa de unitate în ceea ce privește adoptarea unui răspuns comun la provocările Federației atât la nivelul UE, cât și la nivelul NATO. Această lipsă de unitate a fost evidențiată de pozițiile mai multor state membre UE și/sau NATO din care aș aminti câteva:

Declarațiile comandantului Forțelor Navale germane, Kay-Achim SCHÖNBACH, care a afirmat (22.01.2020) că ideea că Federația Rusă intenționează să invadeze Ucraina este un non-sens și că singurul lucru pe care președintele rus, Vladimir Putin îl dorește este să fie respectat (declarații care au condus la demisia ulterioară a oficialului militar german);
Refuzul Germaniei de a furniza, la solicitarea Ucrainei, muniții pentru FA ucrainene, care să ajute FA ucrainene în cazul unui conflict cu Federația Rusă;
poziția președintelui Croației, Zoran MILANOVIC, care a declarat (25.01.2022) că NATO intensifică prezența militară dar Croația nu are nimic de a face cu acest lucru, iar, dacă criza va escalada, Croația își va retrage până și ultimul militar din NATO.
Declarațiile (26.01.2022) ministrului ungar de externe, Peter SZIJJARTO, potrivit cărora în eventualitatea unui conflict între Federația Rusă și Ucraina, Ungaria nu va sprijini Kievul atât timp cât autoritățile ucrainene continuă să priveze de drepturi minoritatea maghiară de pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, oficialul ungar a mai precizat că țara sa susține o relație de respect reciproc cu Federația Rusă.

În pozițiile adoptate de diverși lideri europeni trebuie avute în vedere însă relațiile

statelor din care fac parte cu Federația Rusă și interesele, în primul rând economice, ale acestora vis-a-vis de Federația Rusă. Astfel, nu trebuie să uităm următoarele:

– principalul beneficiar din UE al gazelor naturale ruse este Germania, iar darea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2 este de importanță economică deosebită pentru Germania;

– sunt bine-cunoscute relațiile de prietenie dintre premierul maghiar, Viktor ORBAN și președintele rus, Vladimir PUTIN, precum și relațiile foarte bune dintre Ungaria și Federația Rusă;

– sunt foarte multe state în Uniunea Europeană care sunt dependente în totalitate sau într-o foarte mare măsură de gazele naturale furnizate de Federația Rusă.

Trecând la ce este cel mai important pentru români, cum afectează situația din Ucraina România și românii?

Păi în primul rând, atât timp cât România este stat membru NATO, nu va fi niciodată ținta unei agresiuni militare a Federației Ruse (și nici a unui alt stat) pentru că un conflict militar între Federația Rusă și NATO este foarte puțin probabil.

Pe de altă parte, paradoxal România poate beneficia de pe urma acestor tensiuni deoarece escaladarea acestei crize a readus în lumină o problemă știută, dar asupra căreia nu s-a mai aplecat nimeni – este vorba de infrastructura rutieră și feroviară care are o importanță deosebită în asigurarea logistică în cazul unui eventual conflict militar. Această infrastructură în România, stat membru NATO, este la pământ și tocmai pentru că infrastructura precară reprezintă o vulnerabilitate, vom vedea, în viitorul foarte apropiat, măsuri adoptate, la îndemnul și chiar sub presiunea decidenților din Alianța Nord-Atlantică, în scopul de a ajuta la reabilitarea și consolidarea infrastructurii rutiere și feroviare din România.