Proteste în Kârgâzstan față de rezultatele alegerilor parlamentare
Câteva mii de persoane au ieșit în stradă (începând cu seara de 05.10.2020) în capitala kârgâză, Bișkek, dar și în alte orașe din Kârgâzstan pentru a protesta după prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare, care s-au desfășurat pe 04.10.2020 în această țară.
Protestatarii, care cer anularea rezultatelor alegerilor parlamentare, au pătruns în sediul guvernului și în clădiri ale forțelor de securitate kârgâze și l-au eliberat un fost președinte kârgâz, Almazbek Atambayev,
Președintele kârgâz, Sooronbai Jeenbekov, a descris (06.10.2020) acțiunile protestatarilor ca o tentativă a anumitor forțe politice kârgâze de a prelua ilegal puterea în Kârgâzstan.
Comisia Electorală Centrală a anunțat (dimineața de 06.10.2020) că va lua în considerare cererile protestatarilor, fără însă a mai face alte precizări, însă autoritățile kârgâze nu au exclus posibilitatea organizării și desfășurării unui alt scrutin pentru alegerile parlamentare.
Polițiștii kârgâzi au intervenit încă din seara de 05.10.2020 pentru dispersarea manifestanților însă aceștia s-au reunit în dimineața de 06.10.2020 în piața centrală din Bișkek și ulterior au pătruns în forță în clădirea Parlamentului, în clădirea Președinției kârgâze, în sediul Comitetului de Stat pentru Securitate Națională și în alte clădiri guvernamentale centrale și locale. Protestatarii și-au desemnat propriul șef al securității naționale, propriul procuror general și propriul comandant al forțelor din Bișkek.
De asemenea, protestatarii din alte orașe kârgâze au pătruns în forță în clădiri ale administrației publice locale, și, potrivit surselor mass-media locale, câțiva guvernatori provinciali (număr neprecizat) au demisionat din funcție în urma acțiunilor protestatarilor.
Guvernul kârgâz a informat (06.10.2020) că o persoană a fost ucisă și alte 590 au fost rănite în urma confruntărilor dintre protestatari și forțele de ordine, iar președintele kârgâz a declarat că a ordonat forțelor de securitate kârgâze să nu folosească muniție de război împotriva protestatarilor pentru a evita vărsarea de sânge.