SUA – polițist american reținut și acuzat de spionaj în favoarea Chinei
Procurorii federali americani au reținut (22.09.2020) și pus sub acuzare un ofițer de poliție american din cadrul Departamentului de Poliție al orașului New York (NYPD) pentru spionaj în favoarea Chinei.
Polițistul reținut, Baimadajie A., un cetățean american născut în Tibet, în vârstă de 33 de ani (care este și sergent major în cadrul Forțelor de Rezervă ale Forțelor Terestre americane ) a fost acuzat că, încă din anul 2014, a efectuat acțiuni de spionaj care au vizat comunitatea tibetană din New York, încercând chiar să identifice surse de informații în acestei comunități, în timp ce își executa serviciul în cadrul Consulatului Chinei din New York și că l-a invitat pe un oficial chinez (neprecizat) să participe la un eveniment al NYPD pentru creșterea influenței Chinei în rândul NYPD.
Referitor la arestarea polițistului american acuzat de spionaj în favoarea Chinei, adjunctul directorului biroului din New York al Biroului Federal de Investigații (FBI), William F. Sweeney, a declarat (22.09.2020, comunicat) incidentul în sine reprezintă definiția unei amenințări din interior și a precizat că FBI este implicat cu determinare în împiedicarea guvernelor străine externe de a se infiltra în instituțiile americane și nu va tolera comportamentul celor care doresc să-și încalce jurământul față de SUA și să acționeze împotriva cetățenilor americani.
Oficialul FBI a adăugat că Baimadajie A. A acționat în beneficiul unui guvern străin, a mințit pentru a obține accesul la informații necesar pozițiilor pe care le-a ocupat în cadrul NYPD și s-a folosit de poziția sa de ofițer de poliție în cadrul NYPD pentru a sprijini tentativele ilegale și subversive ale guvernului chinez de a recruta surse de informații (informatori).